Iubesc oamenii mai mult decat metafora, dar intodeauna am iubit copiii, mai mult. Am avut si am o inzestrare anume, cu ajutorul careia ma pot apropia de ei asa cum numai unii pot s-o faca. Am lucrat cu copii, am lucrat pentru copii, iar acum de o bucata de vreme citesc mult, despre cum ajunge un copil asa gingas si nevinovat, un adult nefericit, dependent de vicii, ruinat sau monstruos in relatiile cu altii. Si ma doare sufletul pana in strafunduri. 7 saptamani am fost intr-un loc in care privirea mea, a cazut zilnic si foarte des pe fetele si ochii copiilor bolnavi. M-am intersectat cu mamele lor, la bucatarie, sau in salile de joaca. Unele erau normale si preocupate, altele erau asa cum puteau si ele. Copiii sunt doar niste victime. Cresc cu predispozitii la codependente, li se inhiba inteligenta emotionala, nu reusesc mai apoi sa razbeasca in viata, in ciuda intelectului uneori chiar foarte dezvoltat. Candva si actualii parinti, au fost la randul lor niste victime si daca derulam banda ne intoarcem la Adam si Eva. Cert este ca o victima ajunsa in piele de adult are datoria sa rupa lantul acesta al slabiciunilor intins pe generatii si sa puna mana sa-si vindece propriul suflet plin de rani din trecut, plin de dependente vizibile sau ascunse, grave sau mai putin... si sa nu mai transmita copiilor aceleasi boli emotionale. Nu ma bucur de sanatate emotionala deplina dar sunt in drum spre. Si asta nu inseamna ca nu ai voie sa fi revoltat uneori, sau scarbit de mizeria umana din societatea actuala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu