Copacelul



Acum o saptamana am decis sa plantez un copacel de cires. L-am plantat cu mult, mult ajutor din partea unui coleg pentru ca eu chiar nu ma pricep la gradinarit. Adevarul este ca mi-a intrat pamant sub unghii, l-am udat cu apa si am apasat pamantul din jurul lui. In rest... n-am putut sa sap o groapa ca sa-l plantez. Era pamantul prea uscat la vremea respectiva. Ceea ce ma incanta cel mai mult este faptul ca el, copacelul, acest copilas de cires, a prins aripi, adica i-au crescut frunzulite. Acesti mugurasi care se vad timizi au crapat de fericire si, in locul lor, au aparut niste domnisoare frumoase care-si etaleaza la soare dantelele, in toata splendoarea. Astazi, dupa o saptamana, a devenit un adolescent, iar eu, atenta cu el, i-am vorbit despre cum va fi la maturitate si despre fructele care-l vor infrumuseta si imi vor face mie viata mai frumoasa. Da, a trecut doar o saptamana! Sunt foarte incantata de evolutia lui!