Parte a-2-a am citit si in club. A fost prima oara cand am citit intr-un club in care se desfasoara intruniri literare regulat. emotiile ca de fiecare data te fac sa te simti mereu la inceput, intr-un continuu inceput. Starea de dupa lectura este senzatia eternului inceput care te face sa zambesti si sa te simti impacat si multumit cu eul tau, sa poti purta un dialog de la egal la egal cu sinele. Sa nu uit sa-i multumesc lui Stefan pentru invitatie, a fost o experienta care imi da puterea sa ma reformulez si sa ma reformez mereu si sa caut undeva, inlauntru, bucuria sensibilitatii. Out of topic. Ma intrebam zilele astea daca prea multa sensibilitate (de orice tip de la cea a apropierii de oameni pana la cea a descoperirii lumii de lunga noi, a dimensiunilor, a culorilor, a luminii, a naturii, a ploilor) nu dauneaza?
Sa fie oare sensibilitatea excesiva o condamnare? Un handicap fata de cei cu "suflete tari"? Incep sa ma gnadesc tot mai mult ca e timpul, asa cum multi din jur imi spun, sa pun capat unui drum lung. Inca mi-e tare drag drumul ala parcurs, tot ce tine de a merge, de a cunoaste, de a te descoperi, de a te intrece, de a scrie. Dar sfarsitul unei etape este ocazia ce prilejuieste un inceput (doar nu poate ramane un gol sau o nemiscare)... poate ca atunci cand simt ca o etapa se sfarseste, este momentul in care ea trece de la fetus la fat si trebuie sa se nasca. Poate ca trebuie sa las inceputul sa se nasca atunci cand face el presiuni ca este pregatit si eu trebuie sa-l ascult. Cu urari pentru o seara excelenta!